miercuri, 20 octombrie 2010

My shinning babygirl

Am revenit dupa ceva vreme cu progrese notabile, insa firesti pentru evolutie asa le vad eu. Asa e evolutia Dianei, insa medicii care au vazut-o spun ca nivelul ei de dezvoltare e similar cu al unui copil de 6 luni. E vb de acea sclipire din ochi, atentia cu care priveste lucrurile, dezvoltarea motorie, elasticitatea, si nu in ultimul rand comunicarea cu exteriorul. Sunt mandra de minunea mea!

Ce ma ingrijoreaza un pic e faptul ca la diversificare nu facem progrese prea mari ( o compar cu alti copilasi), in sensul ca papa doar mar 10 lingurite maximum, morcov nu a vrut sa vada initial, de la para a durut-o stomacelul.  Dar zilele astea ne-am imprietenit cu piersicuta si cu morcovelul. Incep  sa fie bune. YAMMY!
Pe de alta parte fata mea isi exprima vointa , in sensul ca nu sta s-o imbrac. E atat de suparata ca venim cu artificii care sa ne incalzeasca trupul, adica hainutele. "Pai ,ma mami, tu m-ai adus pe lume fara hainute!" si face un scandal. Eee, acum ne recunoastem vocea si ne-o antrenam prin urmare. La orice ora din zi si din noapte, cand avem dispozitie sa comunicam cu mami si tati, incepem horarat: Aaaaaa, eeee, iiii. mguuu, iaaaa. Despre ce povestim? desprre cat de bine e sa fii iubit de toata lumea ,dar mai ales de mami si de tati. Despre mai ce? Spunem cat de frumoase sunt  frunzele , florile, ca ne place muzica pentru copii, ca ne place atunci cand ne jucam cu mami, cand ii atingem fata , buzele, parul... Multe descoperim si cate mai sunt... Am timp.. si de abia astept!
 
Poate ar fi mai bine  daca as fi mai relaxata...dar sunt convinsa ca Diana ma va invata asta... s-a nascut cu harul asta, de a schimba pe cei din jur... prin prezenta ei, prin felul ei de a fi.... Spun asta, ca asa intuiesc si ma bazez mult pe cel de al 6 lea simt. Nu m-a tradat niciodata!

vineri, 10 septembrie 2010

ras zglobiu de copil

Ieri, minunea nostra ne-a incantat cu cele mai frumoase hohote de ras.. asa cristaline, dulci. E o  mare incantare s-o vad zambind si mai cu seama s-o aud razand.. Acest ras cuprinde o intreaga lume, o intreaga viata fericita pe care orice mama o doreste minunii ei,.. Asa simteam noi , ca parinti, aseara. Constientizam pt a nu stiu cata oara minunea de a fi parinte, minunea de a fi responsabil pt viata unui puiut care ne aduce muuuulta fericire...
Diana pentru noi inseamna implinire inseamna fericire, dar si o IMENSA responsabilitate de a face din ea un om integru...Dar hohotele ei de ras ne dau puterea de a crede ca vom reusi..

luni, 30 august 2010

exercitiu

Astazi Diana insista cu toata convingerea ca ea vrea pe burtica, desi isi mai scapa un pic( ce bine ca doar un pic!) caputul  si maraie daca nu o las sa si faca exercitiul cat vrea ea...chiar ma ceara pe limba ei . E atat de scumpa!

duminică, 29 august 2010

Inca un pas....

Povestea continua     Draga mea fetita a mai facut un mic progres.. sta pe burtica si doarme in acest mod...si ii place...  As zice ca incepe sa se exprime.. unele studii arata ca cei care dorm pe burta sunt oameni puternici.. Sa fie Diana un pui de om puternic???  As inclina sa cred ca da, penntru ca atunci cand avea colici puternici nu plangea, doar se zavarcolea. Durerile existau, erau evidente...  Ideea e ca sunt incantata de noua achizitie.  Mi-e drag s-o vad cum ma cauta, cum se intoarce dupa mine cand ma misc prin camera... adora sa mi auda vocea si se linisteste stiindu-ma aproape...  Stiu ca tot ce scriu aici sunt lucruri banale , insa pentru mine, ca mama, cantaresc enorm.. este vb despre puiutul meu, despre pasii lui prin lume...  Mi-am propus, asadar, sa notez aici, ca intr-un jurnal orice achizitie noua a Dianei, ca atunci cand va creste sa aiba informatii care ii vor intari increderea in sine.

pasi prin lume



inceputul

Acest blog este dedicat fetitei mele scumpe, Diana Ecaterina...
Sa incepem, asadar, cu inceputul..un inceput frumos cu un om minunat, care este tatal Dianei, sotul meu...
Fiind stabilite toate datele nuntii, inclusiv intalnirea nasilor cu familiile noastre , am purces la lucru...cu succes... In data de 12 septembrie aveam sa vad ca testul de sarcina imi arata 2 liniute...bucuria pe care am simtit-o atunci e greu de descris in cuvinte. Ma simteam altfel, undeva sus deasupra lucrurilor, urma sa dau nastere unei vieti, copilul meu... pe care mi-l dorisem de mult.
Sarcina nu a fost grea, dar nici usoara, pentru ca aveam dureri daca faceam mai mult efort fizic. Prin urmare, am hotarat sa intru in concediul de risc sa nu expun puiul nici unei duficultati, sa l pierd. Aveam de pe atunci teama de pierdere( voi mai vorbi de temeri). A doua zi , aveam sa aflu ca e fetita. Informatia nu era certa, dar m-a bucurat enorm. Si mi-am zis ca trebuie s-o cheme Catrinel, de la Ecaterina, ca pe nasa mea, care mi-a fost ca o mama.. care m-a ajutat sa ma maturizez. Si asa a ramas... insa cu o mica modificare , o cheama chiar Ecaterina, e al 2 lea nume, primul e Diana, si asa o strigam pentru ca e mai simplu si suna dulce...
In febrruarie o dr careia probabil nu  i-am fost simpatica, a concis ea ca bebelusa ar avea probleme grave, desi avea toate investigatiile de monitorizare a sarcinii in fata si putea sa faca simplu gest de a citi...Ma rog, aveam  o stare vecina cu nebunia la gandul ca fetita nu e bine si la ideea ca un cadru medical superior se poate purta cu asa lipsa de profesionalism..
in sfarsit, am schimbat medicul, si acest domn doctor m-a ajutat sa aduc pe lume minunea. S-a nascut pe data de 13 mai la ora 9.37 prin cezariana.Cuvintele nu pot descrie in deplinatate starea pe care am simtit-o cand mi-am auzit copilul...era un plans care ma chema .Asa l-am perceput atunci si am hotarat ca fetita mea va plange cat mai putin posibil , pentru ca ma va avea alaturi mereu... Se trage de undeva de departe , din anii 70, cand undeva era uitat un copil intr-un spital de profil...
     In maternitate a ridicat toata sectia de neonatologie in picioare, ca nu mi auzea vocea. Asadar, mi-a fost adusa din prima noapte si a dormit alaturi de mine, desi pana in acel moment plangea neconsolat.
    Ma gandesc ca am un copil minunat care ma simte si ma iubeste neconditionat de la care am inceput sa invat usor, usor lectii simple, pe care nu le primisem inca. Oricum eu imi percep copilul ca un dar divin, menit sa schimbe la mine tot ceea ce trebuie schimbat. Si ce daca e micuta? Pentru mine e un profesor, care ma invata ce e iubirea neconditionata, rabdarea, sacrificiul pana la abolirea instinctului de conservare...
Atat pentru inceput. Te pup, iubita mea!